Parteneriatul educațional  ”Români în Țara Năsăudului”

Astăzi, 02 iunie 2022, în curtea Grădiniței cu Program Prelungit nr.1 Năsăud a fost sărbătoare… o sărbătoarea a bucuriei…o sărbătoare a reușitei…o sărbătoarea a lucrului făcut de mânuțe deosebite….

În cadrul parteneriatului educațional ”Români în Țara Năsăudului”, proiect al Grădiniței cu Program Prelungit nr.1 Năsăud în anul școlar 2021- 2022 și cuprins pe lista CAEJ a Inspectoratului Școlar Județean Bistrița- Năsăud, s-a derulat cel de-al treilea atelier intitulat ”Obiecte românești”.

Acest atelier a presupus confecționarea de obiecte cu motive românești realizate pe material din lemn, hârtie sau lut și a fost primul atelier al proiectului care s-a putut desfășura față în față, copii, cadre didactice și părinți.

Au fost implicate 3 unități școlare din județ: Școala Generală ”Mihai Eminescu” Năsăud, Grădinița cu Program Prelungit Sângeorz- Băi și Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Năsăud.
În acest an școlar, prin proiectul ”Români în Țara Năsăudului”, ne-am dorit să ne redescoperim pe noi, românii, ca și istorie, valori culturale și etnologice. Am vrut să contribuim la perpetuarea tradițiilor frumoase moștenite din străbuni, dar să le aducem în zilele noastre și am reușit acest lucru prin atelierul ”Crăciunul românașilor în stil Eco”. Ne-am dorit să redescoperim zestrea literară și să o readucem în prim plan, să descoperim frumusețea poveștilor și am reușit prin atelierul ”Trăistuța poveștilor românești”. Și am încercat să ne imaginăm căsuța bunicilor, frumusețea lucrurilor uitate și să descoperim valoarea noastră a românilor și am reușit prin atelierul de ”obiecte românești”.

Ne-au fost alături în acest demers colegi din 3 județe: Bihor, Cluj, Bistrița- Năsaud, din numeroase unități școlare, atât învățământ preșcolar și spre uimirea și bucuria noastră și colege din învățământul primar. Ne-am bucurat pentru fiecare fișă de înscriere și pentru fiecare copil implicat în acest minunat proiect, pentru că, astfel tot ceea ce este românesc va dăinui.

Mulțumim tuturor cadrelor care au simțit românește, care au acceptat și s-au implicat în acest demers, mulțumim copiilor minunați care au lucrat cu dragoste și bucurie, mulțumim invitaților care au vrut să ne sprijine în acest proiect și au răspuns invitației de a participa la conferințele propuse și nu, în ultimul rînd, dumneavoastră dragi părinți, care ați fost alături de noi!

Vă urăm tuturor să aveți o vară extraordinară, să vă bucurați de clipe frumoase alături de cei dragi și să ne revedem cu bine la o nouă ediție!